Pace, pace... să nu fim dobitoace

Citez: 

"Cum să-i torturăm psihic pe cei dragi. Îmi scria o cititoare că a fost izolată de către cei dragi pentru opțiunile ei electorale. Spunea că se simte infect și că ar vota opus conștiinței proprii doar ca să nu mai sufere. Inițial n-am știut ce să-i răspund și am lăsat-o așa pe «citit». N-am vrut să o ignor, dar m-am luat cu treabă și am uitat să-i mai scriu. Apoi am pierdut-o definitiv în valul de mesaje pentru că nu știam cum o cheamă și nu voiam să iau tot spam-ul la mână, să trec prin sute de înjurături ca să o găsesc. Îi răspund aici: 

Sunt într-o relație de aproape 13 ani, căsătorit de vreo 7. Îmi cunosc soția în toate aspectele ei intime, fizice, psihice și sufletești. Între noi nu a rămas niciun milimetru necercetat, niciun detaliu nediscutat sau vreo întrebare nepusă. Până și la examinările doctorilor intrăm împreună. E mai simplu așa, pentru că explicațiile directe ale medicului sunt mult mai clare și nu mai trebuie să ne bazăm pe ce am înțeles fiecare și-am povestit celuilalt mai târziu. La «telefonul fără fir» se pierd detalii. Nevastă-mea m-ar vrea și în cabinetul de ginecologie. Unii medici nu acceptă, dar nu-i bai. Înțeleg de ce și mi se pare rezonabil. Consultațiile intime își au rostul lor. Dacă medicul ar descoperi semne de abuz, ar avea nevoie de o discuție intimă cu pacientul, iar soții sunt întotdeauna principalii suspecți. Așadar, singurul loc în care nevastă-mea intră întotdeauna singură este cabina de vot.

Nu m-a interesat niciodată cum votează soția. Am întrebat rareori, în treacăt. Mi-a răspuns tot în treacăt și am lăsat-o așa. Ca în orice casă, probabil, a mai intervenit întrebarea «Cu cine votăm noi, iubi?», dar n-am avut în viața mea o discuție cu familia despre cine trebuie votat neapărat sau de ce. Nu s-a pus niciodată problema că unul dintre noi este infractor ideologic sau troglodit. Amestecul politicii cu prietenia sau așternutul mi se pare cea mai neproductivă activitate din lume. M-am îndrăgostit de femeia asta pentru sufletul ei. Pentru bunătatea, loialitatea, dărnicia emoțională și empatia ei. O iubesc pentru că, orice aș face, este în colțul meu de fiecare dată. Dacă o trezesc disperat din somn, se freacă la ochi și mă ajută fără să crâcnească. Că sunt la un metru sau la o mie de kilometri de ea, răspunde întotdeauna la apelul meu și sare să mă ajute. 

Nevastă-mea nu mi-a dat niciodată motive să mă îndoiesc de dragostea și de loialitatea ei. De valoarea ei ca om. Nu mi-a cerut niciodată reciprocitate în toate aspectele posibile. Nu m-a șantajat material sau emoțional. Nu m-a făcut niciodată să mă simt mai mic decât ea, mai prost, mai urât sau mai sărac decât și-ar fi dorit de la mine. Nu m-a făcut niciodată să mă simt nedemn de iubit. A așteptat întotdeauna să manifest în mod natural trăsăturile care au îndrăgostit-o de mine și se pare că n-am dezamăgit-o suficient pentru că se întoarce în fiecare zi acasă. Oricum ar vota femeia asta, va rămâne iubita și soția mea. Votul este personal, o alegere bazată pe o analiză profund subiectivă care nu poate reprezenta decât un «defect» subiectiv. Niciun candidat nu reprezintă altceva decât o viziune temporară și deformată asupra realității politice.

În toată paleta asta de calități obiective, incontestabile, pe care le are nevastă-mea, un «defect» subiectiv nu poate răsturna balanța judecății. Nu poate altera percepția asupra ei, nici sentimentele mele. A încerca să o conving să voteze într-un anume fel nu face altceva decât să îi insulte gratuit inteligența. Ar arăta mai degrabă aroganță și intoleranță din partea mea, pentru că nici eu nu știu adevărul absolut. Nici eu nu-s mai inteligent decât ea. Trăirile și experiențele mele de viață nu sunt mai valide decât ale ei. Prioritățile mele nu primează în relație. O relație este o alianță bazată pe pasiuni, dorințe și interese comune. Este un echilibru, nu o relație de servilism. Așadar conflictul ăsta politic ar deveni automat o bătălie de orgolii prostești, iar orgoliile nu au ce căuta într-o relație bazată pe dragoste și respect reciproc.

Același principiu se extinde și asupra celor dragi mie. Sunt prietenii și familia mea, indiferent de opțiunile lor electorale. Tot ce cer eu la schimb de la persoanele dragi mie este loialitate și respect. Cer toleranță pentru că știu că voi greși în repetate rânduri pe parcursul relațiilor noastre. Greșelile sunt inevitabile și mi-aș dori ca aceștia să mă poată iubi și cu defecte. Să reziste alături de mine și după ce am greșit. Până la urmă asta separă prietenii de necunoscuți. Știu că oamenii ăștia nu vor să-mi facă rău. Știu din experiență că ar sări să mă ajute indiferent cum aș vota. Politicienii trec, dar mama rămâne mama. Fratele rămâne frate și prietenul adevărat tot prieten. 

Chiar și dacă prietenii mei sunt «proști», să zicem, sunt proștii mei. Loialitatea contează mai mult decât orice. Nu-mi pasă cum văd ei lumea atâta vreme cât știu că au suflet bun, că nu vor să facă rău, că sunt alături de mine și nu sunt guvernați de ură sau intoleranță. Dacă prietenii te sihăstresc pentru crezurile tale inofensive, înseamnă că nu îți erau prieteni. Dacă le e rușine cu tine pentru chestiuni despre care nici ei nu cunosc mare lucru, înseamnă că nu te iubeau. E mai bine că i-ai pierdut «pe timp de pace» și n-ai apucat să fii dezamăgit când aveai nevoie disperată de ei. Atunci ar fi fost mai nasol - când aveai mare nevoie și te-ai trezit singur pe lume. 

Știu că lucrurile astea dor cumplit, dar nu sunt defectele și neajunsurile tale. Sunt păcatele lor, transpuse pe alții. Sunt micimea lor personală. Intoleranța și sărăcia lor sufletească. Singurul criteriu pe care oamenii sunt îndreptățiți să te respingă este răutatea și lipsa de caracter. În rest, dacă ești respins pentru că ești votantul X sau Y, că ești gay sau hetero, că ești ateu sau credincios, sărac sau bogat, întreg sau schilodit, nu reprezintă decât pustietatea lor sufletească și morală. Neajunsul lor mental și atât. Nu e vina ta, iar oamenii ăștia nu te identifică pe tine. Viața reală depășește cu mult politica. Onoarea, loialitatea, bunătatea și moralitatea nu sunt identificabile pe niciun steag. Nu sunt reprezentate de nicio siglă politică. 

Există viață și dincolo de alegeri. Demnitatea nu ți-o poate lua nimeni. Doar tu poți renunța la ea din pricina presiunii sociale sau a altor neajunsuri personale. Votează cum crezi. Cum simți, cum consideri. Doar amintește-ți că oamenii care nu te pot suporta lângă ei, decât în anumite șabloane de conformism, nu-ți sunt prieteni adevărați. Nu te iubesc și nu te respectă. Te tolerează ca pe un animal de companie, nu te acceptă ca pe un prieten iubit. Prezența ta nu este un privilegiu pentru ei, așa cum ar fi normal într-o relație onestă. Prezența ta le este folositoare, le este temporar necesară, nu dragă. Nu jinduiesc după tine, ci după propriul lor narcisism sau profit. Nu te mai simți sihăstrită! Erai deja și nu știai. Oricum percepția este falsă. Abandonații sunt chiar ei. Ei trăiesc în părăsire. În calamitate spirituală. Sunt calamitați intelectual, moral și sufletește. Sunt sinistrați care plutesc pe tot ce le-a mai rămas: o siglă scorojită. Se lasă purtați de ape către periferia umanului."

Dan Pavel